„Dacă nu ești în largul tău, atunci organismul va consuma mai mult combustibil, va dori să mănânci și actul de a mânca va deveni compulsiv. ”
— Sadhguru
Eram in liceu cand mi am dat seama cat de usoara eram cand mancam doar pana in ora 14-15. Eu singura am descoperit asta. Stiam ca seara, spre culcare ma mai rodea stomacul dar mai descoperisem ca a doua zi de dimineata, toata acea foame disparea.
Mancam dimineata si la pranz iar apoi nimic. Beam doar apa calda si asta asa, din mine venita informatia. Imi placea senzatia pe care o aveam in corp cand apa fiebinte ajungea in stomac, si acum imi place. Nu stiu daca eu mi am indus placerea asta, sau chiar asa e . 🙂
Acum , dupa ce invataturile lui Sadhguru au ajuns prin minte direct in sufletul meu, fastingul face parte din mine zilnic.
Daca tinta ta este intai cum arati, ai inceput anapoda, la fel cum ai incercat si pana cum si nu a dat roade decat pe termen limitat. Dar daca tinta ta este sa te simti usoara, libera, eliberata, sprintena , aerisita, agila, dinamica , ei bine, atunci ai dat lovitura cu care poti deschide jocul vietii tale. Felul cum arati este rezultatul miezului tau, sinelui tau ,vorbeste despre tine.
Eu mananc o data pe zi, de preferat intre 12.00 si 16.00, maxim. De cateva ori pe saptamana depasesc 36 ore. Am facut fasting ,cel mai mult pana acum ,52 de ore cu 2 ore de sport pe zi. Senzatia este minunata, ziua pare mai lunga, parca mult mai multe activitati imi incap zilnic.
De curand am inceput sa mananc o data pe zi de luni pana joi iar ultimele trei zile fasting.
Nu am facut niciodata fasting fortat, am facut fasting din iubire pentru corpul meu si din dorinta de a fi neobosita.
Nu fa fasting fortat, fa-l daca simiti ca MERITI sa-l faci.
Dacă postești cu forța fără să-ți pregătești suficient corpul și mintea, vei provoca doar daune sănătății tale. Dar dacă corpul tău este pregătit corespunzător, dacă ești mental într-o anumită stare, dacă ești pregătit din punct de vedere energetic, atunci postul poate fi de mare folos pentru tine.
Pentru a fi pregatit este nevoie sa stii cu adevarat de ce vrei sa faci fasting si de ce pana acum ce ai incercat TU nu a putut face parte din viata ta pana acum.
Toti vor sa aiba ceva grozav in viata lor, toti pana la momentul in care trebuie sa faca ce cei grozavi fac pentru a fi grozavi. ( o adaptare dupa Serena Williams)
Negarea forțată a mâncării nu este importantă. Ideea este să transformăm totul într-un proces conștient. Adica eu imi port mintea de la un punct la altul. Fiecare moment al vietii noatre are o alta incarcatura emotionala, deci e nevoie sa fiu atenta la fiecare moment, sa aflu ce nevoie noi apar pe drum si cum e nevoie sa le citesc.
E nevoie sa te descoperi. Tu doar crezi ca te stii. Sa aflii detalii despre ce tu crezi ca stii este uluitor, fascinant si eliberator, asta face terapia RTT.
Dacă bei constant cafea sau ceai, atunci, postul va deveni o tortură pentru tine. Nu te apuca sa spui in stanga si dreapta ce intentionezi sa faci, vor fi foarte multi in jurul tau care vor incerca sa te “salveze”. Le poti spune abia dupa ce ai integrat ipostul n viata ta iar ceilati te observa si vor sa stie ce ai facut. Abia atunci, cu dovezi, iti vei putea argumenta alegerea.
Uite ce spune Omraam Mikhael Aivanhov despre fasting :
” Ştiţi că atunci când mâncaţi, sistemul vostru absoarbe ce îi este necesar şi încearcă să se debaraseze de ce e străin sau dăunător. Sistemul nu poate face această eliminare când e supraîncărcat sau când mâncarea ce îi este dată conţine prea multe impurităţi.
Reziduurile atunci se acumulează în diferite organe, mai ales în intestine.
Hrana care nu se degradează repede, ca fructele şi legumele care sunt pline de energie solară, e pură. Chiar şi când e pură, hrana lasă în urmă multe reziduuri în sistem, şi de aceea Iniţiatul recomandă postul din când în când pentru a elibera corpul fizic de impurităţi.
Postitul e recomandat de Natură, animalele ştiu instinctiv că trebuie să postească şi ele mănâncă iarbă pentru a le purifica atunci când sunt bolnave.
Când mobila e acoperită de praf o ştergeţi, dar când se pune problema de a ne curăţa propriul organism cel puţin o dată pe săptămână astfel că milioane de muncitori, celulele corpului nostru, să poată să se odihnească, nu faceţi nimic. Câteodată aveţi febră, vă curge nasul, erupţii pe piele; este o purificare. Oamenii sunt prea încăpăţânaţi să se purifice singuri, iar organele sunt obligate să o facă singure.
Eu sugerez 24 de ore de post în fiecare săptămână; 24 de ore nu consumaţi nimic altceva decât apă fierbinte.
Nimeni nu a murit din a posti din când în când, dar mii şi mii mor din supraalimentare. Poate fi nou şi deranjant pentru sistem la început, dar e doar momentan, şi de fapt e un semn bun.
Dacă puteţi suporta puţină neplăcere şi să continuaţi postul, veţi vedea că în o zi sau două tulburările interne dau loc unei linişti extraordinare. Nu trebuie să judecaţi postitul după primele efecte, nu e implicat nici un pericol; dimpotrivă, oamenii care sunt tulburaţi sunt chiar cei care au cea mai mare nevoie de post, tulburarea e dată de reziduurile supraabundente vărsate în sânge.
Când sistemul este supraîncărcat, reacţionează făcând tot ce se poate pentru a elimina reziduurile şi acest proces de a te dizolva şi elimina vă dă temperatura, e curăţirea interioară.
Cum puteţi ajuta sistemul să o facă? Dacă beţi apă, apă fierbinte. Câteva ceşti succesive vor coborî febra imediat: canalele se dilată şi sângele circulă liber, ducând impurităţile afară din corp pe canale normale…
Apa fierbinte e esenţială când postiţi. Aduceţi-o la punctul de fierbere ca să ucideţi germenii şi lăsaţi-o să se aşeze. Când spălaţi vasele cu apă rece, farfuriile sunt încă unsuroase; apa fierbinte e necesară şi în organism pentru a dizolva substanţe pe care apa rece le lasă intacte, şi le scoate din organism prin pori, rinichi, etc. şi veţi fi întinerit.
Aţi putea bea apă fierbinte în fiecare zi, înainte de micul dejun; este un excelent remediu împotriva arteriosclerozei, reumatismului, etc. Apa fierbinte poate să nu fie apetisantă la început, dar puţin câte puţin veţi începe să simţiţi că devine o plăcere. Apa fierbinte este un remediu excelent, dar e aşa de simplă, ieftină, că nimeni nu o ia în serios.
V-am spus că una din cele mai importante reguli de nutriţie e de a înceta să mâncaţi înainte de a fi sătui. De ce?
Pentru că dacă vă ridicaţi de la masă încă flămând, sistemul vostru reacţionează la această insuficienţă, iar corpul eteric asigură ceea ce lipseşte; de aceea dacă aşteptaţi puţin, nu vă mai e foame şi vă simţiţi mult mai bine decât dacă aţi fi mâncat pe săturate. Totdeauna părăsiţi masa uşor flămânzi. Oamenii cred că e mai bine să mănânci mult, dar nimic nu te face să îmbătrâneşti mai repede decât a-ţi încărca stomacul. Şi când zic uşor flămânzi, aşa e.
Dacă mâncaţi prea mult, vă simţiţi greoi şi somnoros. De ce? Pentru că somnul e necesar în timp ce corpul eteric eliberează sistemul de hrana împovărătoare. Dacă surplusul trebuie îndepărtat, de ce să-l mai acumulăm?
Credeţi că ceea ce vă spun nu este foarte important şi cu siguranţă nu e un subiect iniţiatic, dar dacă părăsiţi masa de fiecare dată simţindu-vă uşor gol, dacă postiţi şi beţi apă fierbinte din când în când, veţi vedea binefacerile extraordinare chiar şi în viaţa dvs. spirituală.
Voi adăuga câteva cuvinte despre cum trebuie să terminaţi un post care a durat câteva zile… dacă mâncaţi normal brusc, poate fi fatal. Prima zi, luaţi câteva căni de bulion; ziua a doua, supă şi biscuiţi; a treia, începeţi să mâncaţi normal, dar nu prea mult.
Astfel, nu riscaţi nimic; după un asemenea post sunteţi plin de sentimente şi revelaţii noi, subtile şi minunate, vă simţiţi şi arătaţi mai tânăr, mai liber, ca şi cum ceva greu din sistemul dvs. a fost ars odată cu impurităţile. Frica şi ignoranţa au împiedicat oamenii să postească şi să se regenereze.“
Ritualul meu niciodata nu a fost cafeaua, desi gustul, mirosul imi plac enorm. Timp de 10 ani am baut dimineata apa calda cu lamaie. Acum, de un an si jumatate beau apa fierbinte de dimineata, dar si pe parcursul intregii zile. Chiar si atunci cand ies cu prietenele, prefer sa beau apa fierbinte. Evident ca am si exceptii. 🙂
Am ceva de subliniat vis a vis de aceasta sau aceste exceptii. Clientii mei vorbesc des despre exceptii, vor sa afle imediat ce parere am despre exceptii. Dar ei se refera doar la exceptiile legate de cum , cand, cat pot adauga alimente nesanatoase sau cum , cand pot taia din sport. Dar eu am exceptii in toate directiile, adica nu am exceptie doar in a taia o zi de sport, dar am si exceptii in care am chef de sport de doua ori pe zi sau dublu, triplu timpul de sport. Cu mancare la fel, am exceptie in a adauga ceva care este gustos dar nu nutritiv, dar am exceptii si cand zile in sir, saptamani, mananc extrem de curat si nutritiv.
Asa ca daca vrei exceptie intr o directie, fii gata sa o dai si in cealalta directie.
Eu consider ca pana cand poti sa alegi usor sa te hranesti in loc sa mananci, ar trebui sa incepi cu pasi mici. Sa vezi cum poti evolua zilnic fiind atenta la tine.
Cand alegi sa spui ca te hranesti, toata atentia este pe rezultat : corpul la final este hranit, ingrijit. Nu conteaza ca brocoli sau salata sau morcovul nu este cremos, untos ci conteaza ca iti place sa vizualizezi cum organele interne si pielea se improspateaza si le bucuri, te bucuri. Inlocuiesti placerea papilelor cu placerea de a avea grija de tine.
Cand alegi sa mananci, toata atentia este doar pe actiunea de a manca, da a baga alimente in corp cu scopul unei placeri de moment, a unei texturi, arome, gust , a satisfacerii unei nevoi care poate fi :atentie , iubire , insemnatate, varietate.
Afla de ce vrei ca al tau corp sa aiba o alta calitate, gaseste durerea.
Afla ce te tinea cu adevarat si de ce nu ai putut pana acum.
Afla ce te motiveaza pe termen lung, cum te vezi peste 30-40 de ani.
Afla ce te motiveaza acum, azi.
Afla cu ce alta placere poti inlocui nevoia de satisfacere a “unei pofte ” in fiecare moment cand vezi, mirosi, ti-e dor, iti imaginezi o anumita mancare, produs.
Afla cum sa-ti pacalesti mintea inca 30 de minute, o zi.
Afla cum sa-ti dai seama ca minti , ca te pacalesti cand spui: eu am de toate, nu am nevoie de nimic, nu-mi lipseste nimic nici material nici emotional, viata mea e fix cum am nevoie sa fie. Nu este, ceva in viata ta nu este asa cum doresti sau ceva in viata ta nu a fost cum tu crezi ca ar fi trebuit sa fie , iar mintea ta nu a depasit momentul , tocmai de aceea, corpul tau nu este asa cum tu stii ca poate fi .
Pentru corpul tau este nevoie doar de actiunea ta si a sufletului tau, fara interventia tertilor , adica altcineva din exterior sa se ocupe de modelarea , intinerirea corpului tau. Abia dupa ce tu ,cu adevarat, ai lucrat cu tine, abia atunci poate mai doresti ceva ajutor extern. 🙂
De ce nu esti cum vrei, daca totul e bine in viata ta ?