Am să-ți spun eu ce „naiba înseamnă asta!”.

Prima dată îți dau o informație „la rece„, așa că o discuție la o bere sau pahar de șampanie, că suntem doamne, nu?

Să fii prezent înseamnă o muncă, înseamnă să nu lași să iasă automat din tine programele.

De la condusul mașinii, care este un program, la răspunsul sau reacția pe care o ai atunci când cineva îți dă sfaturi sau te jignește – alte programe.

Să fii prezent înseamnă să ieși din programe.

E ca și cum te-ai întreba în mijlocul unei poezii pe care o reciți și o știi de ani buni pe dinafară:

Dar de ce o recit, cu ce mă ajută, ce mi-a venit să o fac, de ce am învățat-o?

Mintea noastră este un cumul de programe care funcționează intercalat cu alte programe.

Cum spargi tiparul?

De exemplu mintea ta știe pe dinafară drumul de la birou spre casă. Tu îți permiți pe acel program, în timpul lui, să te gândești la ce vrei tu.

Te gândești la probleme pe care le ai de rezolvat sau pe care nu știi să le rezolvi. Asta este tot un program pe care îl urci peste programul de șofat.

Dar dacă tu când ești la volan te întrebi:

Măi dar de ce aș conduce mereu pe același drum?

Evident că drumul știut e cel mai scurt, evident că te gândești că e cel mai puțin aglomerat. Dar tu ești robot atunci. Îți place cum sună? Vrei să îți trăiești viața fară să o simți?

Dacă ai lua-o pe alt drum chiar mai lung și mai aglomerat și dacă mereu ai schimba drumurile, mintea ta ar ieși de pe program să fie atentă la noutate. Astfel și bolile psihice ar fi departe de tine.

Pe un drum nou nu îți permiți „să bați câmpii”, să turui în minte toate problemele pe care evident că nu le poți rezolva la volan. Pe un drum nou vezi lucruri noi. Mintea se relaxează și încântă chiar dacă a apărut nou doar un restaurant sau o groapă.

Poți observa pomii cum înfloresc sau cărora le pică frunzele.

Când tu alegi mereu aceleași drumuri, atragi plictiseală psihică ce are aceleași simptome cu depresia.

În timpul unei acțiuni conectează-te la moment punându-ți întrebări în jurul ei.

• De ce fac asta acum?
• Ce plăcere îmi aduce?
• Ce nevoie îmi îndeplinește?
• Ce am de experimentat?
• La ce am nevoie să fiu atentă?
• Ce simt în mine, ce program îmi activează?
• Ce îmi place cel mai mult acum?
• Fii observatorul gândurilor tale.

Adică nu numai că observi lucruri noi dar observi și că ai observat lucruri noi.

„Wow, acum sunt prezentă!” inspiră și expiră profund apreciindu-ți momentul, apreciind că ești pe o planetă așa frumoasă și interesantă fiind recunoscătoare acelui moment de prezență în care simți că trăiești, fără să ajungi să te întrebi: „unde a trecut ziua?”.

Ai să simți că acea zi nu a trecut neobservată de tine, ai să simți că ai făcut ceva pentru tine, chiar dacă e atât de mic. Pentru că trec zilnic pe lângă tine zile de care nu-ți mai amintești pentru că ai lucrat doar pe programe, doar pe pilot automat.

Dacă schimbi ceva acum în acțiunile tale și le păstrezi pentru tot restul vieții, nu înseamnă că ai creat o stare de prezență continuă, înseamnă că ai format un alt program.

Mintea are nevoie de acțiuni noi mereu, are nevoie să învețe mereu, are nevoie să fie surprinsă, are nevoie de varietate, are nevoie să fie atenționată asupra momentului în curs.

Schimbă

Schimbă locul ustensilelor de bucătărie, al condimentelor, al vaselor de bucătărie o dată la 2 luni. Schimbă-le radical, nu doar înlocui locul furculițelor cu al cuțitelor.

Schimbă locul hainelor în dressing sau șifonier. Spală-te pe dinți cu mâna cealaltă, pune lucrurile din baie în altă parte a băii.

De ce crezi că mereu schimbă locul alimentelor? Ca tu să nu te duci teleghidat fix unde știi că erau. Vor că tu să le cauți prin raft observând și alte alimente, obiecte.

Lucruri simple fac schimbări imense în mintea ta. Negăsindu-le automat, nu vei putea rula gânduri (de același tipar) și va trebui să fii atentă.

Dar cum faci acel click ca tu să decizi să fii prezent, să ieși de pe emoția incidentului și să intri pe starea de prezență?

Acum am să îți dau informația la cald, așa că o discuție la un ceai ținând de mână cea mai bună soră, prietenă, mamă sau maestru.

Toate tehnicile mele se bazează pe stare de prezență și conștientizare.

Dar ce te face ca atunci când cineva te atacă verbal sau fizic să intri în stare de prezența și să nu reacționezi?

Doar iubirea. Iubirea este răspunsul pentru orice. Orice poți rezolva cu iubire, cu acea iubire profundă, adâncă, din infinitul inimii tale, către tot ce există în tine și afară ta.

Niciodată logica nu va bate emoția. Așa că ce vreau eu este să îți activez o emoție, ar fi prea mult să spun „permanentă”, dar o emoție ce apare mai ușor în urma acestor realizări.

Simte acum ce-ți spun. Nu suntem singuri, suntem toți împreună, ne cunostem, suntem la fel. Conținem aceleași părți, aceleași emoții, evident în procente diferite, dar le conținem.

Conținem aceleași nevoi indiferent de ocupație, poziția socială, politică, culoare, indiferent de orice. Și cum nimeni nu este măsura tuturor lucrurilor, înseamnă că tot ce contează este că TU conții de toate, și rele și bune, ca toți ceilalți.

Toți am venit conștienți fiind de ce vom experimenta aici și toți am pășit spre Pământ cunoscându-ne dinainte părinții și modul în care vom ajunge pe Pământ. Am știut ce ne așteaptă și totuși am ales. Suntem aceeași energie.

Planeta asta e ca o școală iar în școală suntem toți colegi, ar trebui să ne ajutăm, întrecându-ne și ajutându-ne în cel mai fair play joc.

Tu poți ieși din acea emoție doar cu altă emoție:

IUBIREA.
iubire – înțelegere – compasiune – recunoștință

Nimic nu ne supără pe lumea asta decât dacă cineva se comportă altfel decât noi avem în minte.

De ce te superi

Dar supărarea asta este lipsa de prezentă și deci lipsa de iubire față de tine în primul rând. Lipsa de prezență apare când nu cântărești clar și coerent acțiunea sau inacțiunea pe care urmează să o execuți.

Ce simt acum, de ce simt asta, e asta sigur ce am nevoie, asta îmi va rezolva cu adevărat situația… etc.

Fiecare se manifestă pe lumea asta în fiecare secundă a vieții lui cu maximul lui de bine, evident, un bine atins de emoțiile fiecărui moment și atins sau nu de starea de prezență.

Adică atât poate maxim în acel moment, pentru că nimeni nu face conștient mai puțin decât poate sau crede că poate. Asta nu are excepție.

Dacă te gândești că cineva face conștient ceva mai puțin și că exact asta este intenția lui, la ce mă refer eu, este că însăși decizia de a face mai puțin decât poate este tot ce poate el maxim atunci. Uf, sper că am explicat clar.

Deci, repet, știind toate astea, mai are rost să te superi pe cineva? Nu. De ce? Pentru că tu nu poți controla pe nimeni și nimic. Poți influența, dar nu controla. Tu nici pe tine nu te poți controla, altfel toți am fi fost perfecți. Tu îți poți controla doar gândurile.

Nicio acțiune a cuiva către tine nu are legătură cu tine, cu ce meriți tu, ci doar cu celălalt, cu ce poate el/a, psihic.

Deci când ceva nu iese cum vrei, iubește-te, analizează și vezi la ce poți fi atent dată viitoare.

Dacă cineva nu face cum vrei tu, iubește-l atâta poate, cum și tu atâta poți când altcineva îți cere mai mult (nimeni nu este măsura tuturor lucrurilor) și vezi cum poți să-l faci atent că poate fi mai atent pentru data viitoare.

Soluția

Și cum gândurile sunt cele ce îți provoacă sentimentele, iar la rândul lor sentimentele sunt cele care îți dau gânduri conforme cu ele… uite soluția:

Rămâi în inimă cu ideea că toți suntem unul, că suntem la fel. Suntem niște suflete de copii cărora le-a crescut corpul și au diferite experiențe de viață acumulate, dar toți avem același suflețel de băiețel sau fetiță. Te poți tu supăra pe un astfel de suflețel? Sau îl înțelegi și/sau ajuți? Dacă nu poți simți asta, adu-ți aminte de tine la 3‑4 anișori și la bunătatea din tine, reînvi-o, adu-o la suprafață, o meriți.

Și să știi… când râzi de cineva – râzi de tine, când urăști pe cineva – te urăști pe tine, când țipi la cineva – țipi la tine. Când iubești pe cineva… te iubești pe tine, pentru că tu construiești în tine întâi orice vrei să arăți în afara ta.

Deci, să fii prezent însemnă să iubești, începe cu tine!